ABBA va lansa muzică nouă în acest an, confirmă Björn Ulvaeus

Supergrupul suedez ABBA e gata să revină pe scena muzicală în 2020, conform lui Björn Ulvaeus, component al trupei. În 2018 formaţia nordică îşi anunţa intenţia de a înregistra material nou, la 35 de ani distanţă de la ultimul release muzical. Se pare că piesele noi vor putea fi ascultate în acest an.

Iniţial artiştii au dorit să lanseze două noi single-uri până în perioada de Crăciun din 2018, dar proiectul nu s-a materializat. Acum aflăm că Björn Ulvaeus a acordat un nou interviu şi a clarificat aspectul reprezentaţiilor live. Şansele sunt aproape zero ca ABBA să mai cânte în formula completă pe scenă vreodată, dar muzica nouă e în cărţi pentru acest an. Comentariile sale vin după ce Benny Andersson, cealaltă jumătate masculină a grupului a spus în februarie că în următoarele luni vom putea asculta ceva nou de la ABBA.

Singurul termen limită pe care îl avem este “după perioada verii”. O piesă nouă cu numele “I Still Have Faith In You” trebuia să aibă premiera pe BBC în decembrie 2018, urmată de un alt track nou, “Don’t Shut Me Down”, dar nici una nu a mai văzut lumina zilei. Bjorn a declarat în acelaşi nou interviu cu CNBC că a fost minunat să se revadă cu colegii de trupă în studio după 35 de ani. La mijlocul lunii mai “Waterloo” a fost aleasă drept piesa preferată de publicul din Marea Britanie de la Eurovision din toate timpurile.

Single-ul a fost votat de către telespectatorii BBC şi le-a amintit multora de victoria legendară a trupei de la Eurovision 1974, ţinut în UK, la Brighton. Acest single a fost vândut în aproape 6 milioane de exemplare.

Până să ascultăm piese noi aflăm că întreaga discografie a senzaţiei pop suedeze va fi relansată pe vinil color pentru prima oară. Toate cele 8 albume ale grupului vor fi integrate într-un box set, care va sosi în această vară, sub numele de “ABBA: The Studio Albums”. Albumul de debut din 1973, “Ring Ring” va fi imprimat pe un vinil roşu, în vreme ce “Waterloo” din 1974 va ajunge pe un vinil portocaliu. LP-ul din 1975, “ABBA”, care include mega hiturile “SOS” şi “Mamma Mia” va sosi pe argintiu.

INFO MUSIC