News FM
News FM
News FM este un post local de radio ce emite în Pașcani și în împrejurimi pe frecvența FM 89,1 Mhz. Prima emisie a fost pe 15 octombrie 2018 la ora 7.00, fiind totodată și o premieră locală: primul radio sută la sută local și primul matineu radio făcut în Pașcani.
News FM
News FMNews FM
1970
Inspirat de perioada apăsătoare prin care trecem cu toții, duo-ul pop-noir Hurts s-a întors la rădăcinile lui muzicale cu piesa “Voices”. Prin intermediul acestei melodii, grupul speră să ajute publicul să se conecteze la sinele interior.
“Voices” este prima piesă originală a trupei Hurts de la apariția albumului “Desire” din 2017. Melodia marchează o reîntoarcere la elementele muzicale care au definit acest duo.
Am vrut să ne întoarcem la esența a ceea ce facem și cine suntem. A trebuit să ne îndrăgostim de tipul de muzică pe care îl făceam inițial. Am fost mereu atrași de elementele mai întunecate ale muzicii pop,
a detaliat Theo într-un interviu pentru NME.
Hurts este una dintre cele mai captivante trupe de pe scena electro pop britanică, dovadă fiind fanii ce vin mereu în număr mare la concerte. Acest entuziasm de a vedea formația live s-a simțit și în cadrul numeroaselor show-uri susținute în România. Primul concert Hurts din țara noastră a avut loc în 2011, în Fratelli, și a fost Sold Out. Cel de-al doilea s-a desfășurat pe o scenă mai mare, în cadrul festivalului Summer Well 2012. A urmat un nou concert la Romexpo, în octombrie 2013, și unul la Summer Well 2016 (Vezi galeria de poze cu Hurts la Summer Well 2016). Trupa a revenit în România în 2017, pentru a concerta la UNTOLD Festival, cel mai recent concert având loc în 2018, în cadrul iMapp Bucharest.