News FM
News FM
News FM este un post local de radio ce emite în Pașcani și în împrejurimi pe frecvența FM 89,1 Mhz. Prima emisie a fost pe 15 octombrie 2018 la ora 7.00, fiind totodată și o premieră locală: primul radio sută la sută local și primul matineu radio făcut în Pașcani.
News FM
News FMNews FM
1970
Andra este câștigătoarea categoriei „Cel mai iubit star din România”, în cadrul galei NICKELODEON’s Kids’ Choice Awards 2020:Celebrate Together, un spectacol virtual care a avut loc pe 2 mai.
Pentru prima dată, artiști din România au fost nominalizați la faimoasa gală dedicată vedetelor favorite ale celor mici, în cadrul unei secțiuni introduse anul acesta.
Pentru obținerea popularului trofeu portocaliu, Andra a concurat alături de artiști precum Gașca Zurli, Alina Eremia și Irina Rimes.
Anul acesta, odată cu măsurile de distanțare socială impuse de situația actuală, gala a avut loc în mediul virtual.
„Sunt foarte fericită să aflu că cei mai mici m-au votat în număr atât de mare la Nickelodeon Kids’ Choice Awards! Datorită lor am devenit prima artistă din România care deține acest premiu și le mulțumesc din suflet! Valoarea premiului este imensă pentru mine, mai ales pentru că este acordat de public, ba chiar de cel mai dur public, format din copii, cei care apreciază cel mai mult autenticitatea și debordează de sinceritate”, a declarat Andra.
Printre personalitățile votate de copiii din întreaga lume s-au numărat: Ariana Grande (Artista favorită), Shawn Mendes (Artistul favorit), Ellen DeGeneres (Gazda TV favorită), Millie Bobbie Brown (Starul TV feminin favorit), Tom Holland (Supereroul favorit), Beyonce (Vocea feminină favorită dintr-un film animat), Dwayne Johnson (Actorul favorit), David Dobrik (Starul Youtube favorit), Taylor Swift (Starul muzical favorit la nivel global) și mulți alții.