AUDIO: Scorpions ne alină izolarea cu “Sign Of Hope”, o piesă nouă venită “direct din inimă “

Trupa Scorpions ne aduce o rază de speranță sub forma unei sesiuni de terapie muzicală. Venită “direct din inimă “, noua piesă “Sign Of Hope” a fost cumpusă în izolare și este modul prin care formația ne transmite gânduri bune.

Prima piesă Scorpions după 5 ani de la ultimul album cu piese originale – “Return To Forever” – este o baladă emoționantă, intitulată “Sign Of Hope“. Melodia a fost compusă de formație în plină pandemie și vine împreună cu un mesaj pentru public din partea membrilor trupei.

Scorpions: “Vrem să vă oferim o rază de speranță (“Sign Of Hope”), care vine direct din inimile noastre în aceste vremuri apăsătoare”

Zilele astea lucrăm la multă muzică hard rock și heavy pentru noul nostru album… dar pentru că trăim această perioadă dramatică cauzată de pandemia de Covid-19, vrem să vă oferim o rază de speranță (“Sign Of Hope”), care vine direct din inimile noastre în aceste vremuri apăsătoare…. aveți grijă de voi… vă iubim … Scorpions,

apare într-un mesaj publicat de formație în descrierea clipului “Sign Of Hope” de pe YouTube.

Trupa Scorpions lucrează de câteva luni la un nou material de studio, programat să apară în 2021. Pe acest album se vor regăsi numai piese originale, solistul Klaus Meine dezvăluind pentru site-ul Scorpions News că perioada de izolare le-a oferit prilejul perfect pentru a compune și a finaliza piese deja schițate.

Klaus Meine: “Nu putem călători, nu ne putem deplasa. Dar măcar putem fi creativi”

Întreaga lume trece prin momente dificile și e foarte înfricoșător. Suntem într-o situație foarte privilegiată, pentru că putem măcar să stăm acasă și să lucrăm din propriile studio-uri pentru a face ca lucrurile să meargă. După turneul pe care l-am susținut în Australia și Asia de Sud-Est, am avut oportunitatea de a ne întoarce în studio și de a lucra la noi piese – am lucrat la compoziție, la versuri. E un lucru minunat, mai ales în aceste zile, în care suntem cu toții în carantină și nu putem merge nicăieri – nu putem călători, nu ne putem deplasa. Dar măcar putem fi creativi. Putem să ne afundăm în procesul nostru creativ. Să sperăm că rezultatul va fi unul bun.

Scorpions este una dintre cele mai longevive trupe rock. În cei peste 50 de ani de carieră, formația a vândut mai mult de 100 de milioane de albume, având în palmares hituri precum “No One Like You”, “Still Loving You”, “Rock You Like A Hurricane”, “Send Me An Angel” și, nu în ultimul rând, ”Wind of Change”.

INFO MUSIC