VIDEO: David Guetta a ţinut cel mai mare concert între blocuri şi a strâns 700.000 de dolari pentru lupta cu COVID-19

Chiar dacă Miami este în izolare, în „lockdown”, pe 18 aprilie a petrecut mai ceva ca la UNTOLD, pentru că David Guetta a ținut cel mai mare concert între blocuri și a mixat timp de aproape 2 ore pentru oamenii de la balcoane. 

DJ-ul francez s-a aflat pe acoperișul unei clădiri din complexul Icon Brickell din centrul orașului Miami, iar scopul n-a fost doar să mai anime un pic lucrurile într-o perioadă grea pentru toată lumea, dar și pentru a strânge bani pentru lupta cu COVID-19.

Presa americană a scris că la balcoane au ieșit peste 8000 de oameni, care au dansat și petrecut cu Guetta. În plus, DJ set-ul francezului a fost urmărit live pe YouTube de peste 12 milioane de oameni.

La sfârșitul show-ului, Guetta reușise să strângă pe site-ul său, sub formă de donații, 700.000 de dolari. Banii au fost direcționați către Organizația Mondială a Sănătății, ONG-urile Feeding South Florida, Feeding America și către fundația franceză Hôpitaux de Paris. 

„Încă sunt energizat după seara incredibilă pe care am împărțit-o cu atât de multă lume. Mulțumesc tuturor celor care au luat parte și celor care au putut să doneze. Chiar dacă trăim vremuri foarte neobișnuite, a fost magic să mă pot conectat cu atât de mulți oameni prin muzică. Și, cel mai important, am strâns bani care-i vor ajuta pe cei care au cel mai mult nevoie de o mână de ajutor în această perioadă.”, a declarat Guetta după evenimentul incredibil. 

Vezi mai jos cum s-a desfășurat totul: 

UN SITE DE MUZICA