Chris Martin a ţinut un concert live pe Instagram pentru cei autoizolaţi de Coronavirus

Chris Martin și-a îndemnat fanii să rămână în case și practice distanțarea socială în vremea Coronavirusului, iar pentru a încuraja acest lucru a ținut un concert live pe Instagram.

În cele 30 de minute, Chris a cântat piese de la Coldplay, a făcut coveruri după David Bowie și a răspuns întrebărilor puse de fani.

Concertul său face parte dintr-o serie de astfel de evenimente online adunate sub denumirea de „Together, at Home”, în care artiști din toată lumea vor susține astfel de concerte virtuale pentru a promova distanțarea socială în această perioadă.

Chris a spus între două piese că doar când au avut loc atentatele de pe 11 septembrie a mai simțit o astfel de solidaritate. 

Peste 50 de mii de oameni au urmărit live concertul său. De asemenea, la sfârșit Martin a „dat pasa” către John Legend, cel care va fi următorul cântăreț care va lua parte în campania „Together, at Home”. 

sursa UN SITE DE MUZICA