Videoclip oficial: Bon Jovi – Unbroken

Bon Jovi aduce un omagiu veteranilor de război lansând videoclipul emoționantei balade “Unbroken”. Melodia a fost compusă pentru documentarul “To Be Of Service” și va fi inclusă pe viitorul album al formației.

Așa cum anunța în luna augustBon Jovi își va îndrepta atenția în perioada următoare spre tematici sociale și politice. Piesa ce deschide această serie de compoziții inspirate de realități apăsătoare se numește “Unbroken” și a fost scrisă de Jon Bon Jovi și coprodusă de John Shanks.

“Am scris piesa “Unbroken” pentru un film intitulat “To Be Of Service”. Este vorba despre soldații care se întorc din război și care se confruntă cu stres post traumatic. Va fi totodată inclusă pe viitorul nostru album, “Bon Jovi 2020″, care va fi lansat în primăvară. Sper să vă placă”, a declarat Bon Jovi.

Pentru următoarele 12 luni, Bon Jovi și Island Records vor direcționa toți banii obținuti din streamingul acestei piese către Patriotic Service Dog Foundation.

Filmul documentar “To Be of Service” este regizat de Josh Aronson („Sound and Fury”) și analizează relația profundă dintre câinii însoțitori și veteranii războaielor din Afganistan, Irak și Vietnam. Filmul va fi lansat pe Netflix de Ziua Veteranilor, pe 11 noiembrie.

“Am scris niște piese care sunt foarte diferite de ce ați auzit până acum”

Piesa “Unbroken”  va fi inclusă și pe viitorul album al trupei Bon Jovi, un material ce vine în întâmpinarea alegerilor prezidențiale din America. Dacă până acum versurile trupei reflectau ceea ce se întâmpla în interior, pe plan emoțional, noile piese vor fi o reflexie a ceea ce se petrece în exterior.

“Cred că sunt foarte încântat de rezultat. Am scris niște piese care sunt foarte diferite de ce ați auzit până acum. Nu vă așteptați la melodii de genul “[You Give Love a] Bad Name”. Acesta este un album de conștientizare socială,” a detaliat Jon Bon Jovi.

Bon Jovi a revenit anul acesta la București, la 8 ani de la primul său concert în România. Evenimentul a avut loc pe 21 iulie, în Piața Constituției, și a făcut parte din turneul de promovare “This House Is Not For Sale”. La concert au participat peste 50.000 de oameni.

Sursa: infomusic.ro