Céline Dion va avea şi ea propriul ei film biografic în 2020

După succesul răsunător al peliculei Bohemian Rhapsody“, urmează, probabil, ca în viitorul apropiat să ne întâlnim cu o serie de alte filme biografice care vor face valuri.

Este cazul unor artiști precum Elton Johnși Céline Dion, care au în lucru proiecte cinematografice.

Programat să apară în 2020, The Power of Love” va spune povestea artistei canadiene Céline Dion și va îngloba unele dintre cele mai cunoscute piese din repertoriul artistei: „All by Myself“, „My Heart Will Go On” şi „I’m Alive“, notează News.ro.

Dion şi compania ei de înregistrări şi-au dat acordul pentru acest proiect şi drepturile pentru cântece. 

Regizoarea filmului, Valérie Lemercier, va avea un dublu rol, căci o va și interpreta pe Dion în peliculă. Motivul pentru care aceasta s-a simțit motivată să se avânte în acest demers au fost puterea și determinarea cântăreței de a merge mai departe, indiferent de dificultățile pe care le-a întâmpinat de-a lungul vieții. 

Producţia va include povestea lui Céline Dion de la naştere, prezentând viaţa ei modestă din Québec din anii 1960 şi impresionanta faimă căpătată în adolescenţă. De asemenea, filmul va prezenta  şi relaţia cu managerul şi soţul ei, René Angélil, care a decedat din cauza cancerului în anul 2016. 

The Power of Love” va fi filmat în principal în Franţa, producţia începând în martie și fiind aproximată să dureze 18 săptămâni.

Sursa: unsitedemuzica.ro