Șanse mici ca RAGCL să furnizeze agent termic până la 1 noiembrie. Apelează aleșii locali la un contract de fidejusiune?

Noi discuții cu furnizorii de gaz metan din țară, pentru deblocarea situației de la RAGCL Pașcani. Șefii Primăriei și cei ai regiei de termoficare au încercat și astăzi să găsească un partener, dar ziua se încheie fără un rezultat. Sunt mari șanse ca până pe data de 1 noiembrie 2018, regia locală să nu poată furniza căldură și apă caldă.

Informațiile oferite în această după amiază de Gelu Nedelcu, directorul regiei, sunt acelea că o nouă înțelegere cu un alt furnizor nu poate demara mai devreme de data amintită. Este vorba despre o companie din București, care solicită plata în avans.

 ”Am primit un contract din partea acestei societăți, dar mai devreme de 1 noiembrie, nu putem începe colaborarea, întrucât trebui să notificăm fostul furnizor. Dar și acesta este dispus să reia colaborarea, dacă achităm datoria de 750.000 lei”, a subliniat directorul RAGCL.

 Gelu Nedelcu este de părere că nu se pot lua în calcul alte soluții, întrucât ceilalți furnizori solicită un preț mult mai mare pentru un MWh.

 ”A discutat și domnul primar, dar toți vor banii în avans. Suntem conștienți că trebuie să găsim soluția cât mai rapid”, mai spus Nedelcu.

 Cum din bugetul public nu mai pot fi făcute plăți pentru subvenție anul acesta, singura procedură care ajută regia pentru a face rost de suma de bani necesară pentru plata datoriei, singura soluție care rămâne la latitudinea autorităților publice este să încerce semnarea unui contract de fidejusiune, prin care Consiliul Local să garanteze pentru RAGCL că se va achita datoria către furnizorul de gaz.

 Un astfel de demers a mai fost încercat în trecut de șefii regiei, prin anul 2015, dar discuțiile de atunci au degenerat. Primarul și-a vărsat nervii pe consilierii opoziției care au convocat ședința.